Citește cu atenție textul pentru a pune ideile în ordinea lor!
Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile iedului. Și iedul i se ține voinicește de urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește câte o clipă, ca și cum ar mirosi genunea, apoi se avântă ca o săgeată și, behăind vesel, zburdă de bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere.
Dar trebuiesc să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii.
Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de supt o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul luminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea...
Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Și numai când acesta, înspăimântat, se topește în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morții.
Ajutor
1.Căprioara își dezmeardă iedul și este tristă că trebuie să-l ducă sus pe vârful muntelui pentru a-l proteja de dușmani.
2.Cei doi pornesc la drum și iedul zburdă vesel neștiind ce pericole-l pândesc.
3.De sub o cetină, apar ochii lacomi ai lupului, pregătit să-l mănânce pe ied.
4.Căprioara sare în fața lupului, care văzând prada mai mare, se repede și o sfâșie.
5.Iedul fuge speriat și se abia atunci, când îl știe salvat, ochii căprioarei se tulbură de venirea morții.
Bravo!
Bravo!
Timpul a expirat!
Bravo!
Felicitari ai cîștigat!
Nu te intrista!
Aplicația este accesibilă de pe ecrane late
20:00
Căprioara își dezmeardă iedul și este tristă că trebuie să-l ducă sus pe vârful muntelui pentru a-l proteja de dușmani.
Cei doi pornesc la drum și iedul zburdă vesel neștiind ce pericole-l pândesc.
De sub o cetină, apar ochii lacomi ai lupului, pregătit să-l mănânce pe ied.
Căprioara sare în fața lupului, care văzând prada mai mare, se repede și o sfâșie.
Iedul fuge speriat și se abia atunci, când îl știe salvat, ochii căprioarei se tulbură de venirea morții.
