Aplicația este accesibilă de pe ecrane late

adevărat
fals
Mărimea fizică E egală cu suma energiei cinetice şi a celei potenţiale a sistemului mecanic la un moment dat se numeşte energie mecanică a acestui sistem.
Energia mecanică a sistemului izolat de corpuri în care acţionează numai forţe conservative este variabilă în timp.
Creșterea energiei cinetice este însoţită de micșorarea energiei potenţiale cu aceeași mărime.
Forţa de atracţie universală dintre corp și Pământ le imprimă acceleraţii al căror raport este egal cu raportul invers al maselor.
Cu cât corpul se află mai aproape de Pământ (înălţimea h este mai mică), energia potenţială este mai mare, iar cea cinetică – mai mică.
La suprafaţa Pământului energia potenţială devine nulă, toată energia mecanică a corpului transformîndu-se în energie cinetică.