Orice punct al mediului până la care a ajuns unda la momentul dat devine o sursă de unde sferice secundare.
Fiecare punct al mediului antrenat în mișcare oscilatorie reprezintă pentru punctele vecine o sursă nouă de oscilaţii, numită sursă de unde principale.
Fenomenul de reântoarcere a undelor în mediul din care au venit când întâlnesc suprafaţa de separaţie a două medii se numeşte reflexie.
Unda formată prin reflexie este numită undă refractată.
Fenomenul de modificare a direcţiei de propagare a unei unde la traversarea suprafeţei de separaţie a două medii se numeşte refracţie.
Unda care pătrunde în mediul al doilea este numită undă reflectată.
Conform legii refracției: Raza incidentă, raza reflectată şi normala în punctul de incidenţă se afl ă în acelaşi plan.
Conform legii reflexiei: Unghiul de reflexie este egal cu unghiul de incidenţă.
La reflexia pe un mediu mai dens unda reflectată este defazată cu πradiani faţă de unda incidentă.
La refracția pe un mediu mai puţin dens unda refractată este în concordanţă de fază cu unda incidentă.